Noutăți de toamnă - partea a doua -
Megjelent: 2013. november 04. | Forrás: Mureșan Radu-Dan | Írások

Toamna este tot aici și, dacă până acum s-a dovedit a fi destul de blândă, se pare că zilele senine, scăldate de soarele binevoitor, încă, sunt pe sfârşite, iar locul lor va fi luat de zile scurte, gri, triste şi friguroase.

Privesc îndelung pe geam la ploaia ce cade lin dar care, totuşi, apasă greu pe umerii noştri, ai celor mai împătimiţi într-ale pescuitului. Tristeţea toamnei târzii este mare, iar mintea ne zboară spre colţuri sumbre, toate având mereu aceleaşi personaje – iarna, frigul şi zăpada.

Ghinionul nostru de a fi sclavii unei planete care nu ţine cont de dorinţele şi plăcerile noastre, aşa cum se pare că în ultima vreme nici noi nu mai ţinem cont de problemele ei. Suntem supuşii umili ai anotimpurilor.

Deşi pare trist, eu cred că toate astea au un scop foarte bine definit şi anume acela de a ne înrăi pe noi, cei ce suferim din greu când afară plouă mult prea tare pentru a ieşi din casă la o partidă scurtă sau când gerul îngheaţă, nemilos, totul în jurul nostru. Cunosc suferinţa, de aceea am decis ca şi săptămâna aceasta să vin în sprijinul vostru, al pescarilor, al celor care trec cu greu peste ceea ce urmează a veni, o iarnă mult prea grea şi, din păcate, mult prea lungă.

Ce bine ar fi dacă meteorologii s-ar mai înşela încă odată....

Fără a prelungi suspansul, în articolul precedent vă anunţam că, pentru a vă uşura trecerea timpului, vă voi prezenta noutăţile sfârşitului de an 2013, special concepute şi pregătite pentru anul 2014. Dacă în articolul precedent discutam despre noutăţi precum pastoncino şi Bittish Bread, ingrediente necesare în orice nadă pentru a-i spori atractivitatea şi, în general, toate calităţile, în articolul acesta voi aduce în discuţie alte două produse nou intrate în familia Energofish sub brandul multiplului campion Benzar Zsolt.

Noutăţile ce urmează a vi le prezenta în articolul de faţă fac parte din aceeaşi gamă nouă de produse şi anume Benzar Mix Additives.

Din nou aş dori să menţionez faptul că această gamă şi, în special, produsele pe care vi le-am prezentat în articolul trecut precum şi cele din articolul acesta fac parte din gama Additives, dar nu trebuie înţelese ca fiind aditivi precum cei lichizi din gama Benzar Mix Turbo sau Aditiv Lichid. Aditiv nu semnifică doar acel ingredient, lichid sau praf, care are o aromă extrem de puternică şi are ca scop conferirea unui plus de aromă şi atractivitate nadei. Produsele de care discutăm, au în mare parte acelaşi rol însă nu aditivează nada, asemeni celor lichizi sau praf, ci o îmbunătăţesc substanţial prin conferirea unei granulaţii speciale, culoare şi aromă specifică.

Aşadar, odată ce am realizat această menţiune, este vremea să trecem la prezentarea primei noutăţi pentru 2014.

Benzar Mix TTX roşu şi galben reprezintă două noutăţi absolute pe piaţa românească. Fiecare pescar este familiarizat cu termenul şi utilizarea Benzar Mix TTX-ului tradiţional, însă aceste două noi modele sunt foarte diferite de cel clasic. În primul rând culoarea acestor TTX-uri ajută mult pescarul şi nada acestuia. Pentru a evita explicaţiile, am să exemplific. Mergem la pescuit de crap cu o nadă galbenă. Umectăm turta clasică din germen de porumb cu un aditiv lichid şi îl adăugăm peste o nadă galbenă, să zicem Benzar Mix Turbo Competition Carp. Dacă veţi fi atenţi, veţi observa cum galbenul nadei devine puţin mai estompat odată ce adăugăm TTX. Cauza este că acesta din urmă, fiind de culoare brun-deschisă sau cafeniu deschisă va adera la particulele galbene de nadă pe care le va acoperi. În final, pe substrat vom avea o nadă formată din particule galbene şi altele deschise la culoare, o nadă, oarecum, neuniformă. Desigur că acest fapt, în majoritatea cazurilor, nu va afecta hrănirea peştelui şi comportamentul acestuia. Dar cum ştim bine că peşti precum crapul adoră culoarea galbenă, de ce să nu fim precauţi? De ce să nu adăugăm la o nadă galbenă un TTX galben pentru a menţine şi spori culoarea nadei, cu siguranţa deplină că acest lucru nu poate fi decât benefic pentru partida noastră? Imaginaţi-vă o nadă galbenă mixată cu un Benzar Mix TTX Galben.

Acum că am făcut acest exerciţiu de imaginaţie, gândiţi-vă bine, dar de data aceasta folosiţi o nadă roşie în combinaţie cu un TTX roşu. Ba, mai mult, experimentaţi „think outside the box" sau gândiţi în afara cutiei, a limitelor impuse artificial de societate şi amestecaţi o nadă roşie cu un TTX galben şi invers. Veţi putea avea un eşec, dar mai mult ca sigur că succesul absolut va fi cel care va caracteriza o astfel de experiment.

De asemenea, aş dori să vă aduc la cunoştinţă că din aceeaşi gamă există şi o versiune neagră a TTX-ului Benzar Mix, însă, fiind sezon rece, acesta s-a epuizat extrem de rapid, neavând norocul să găsesc o pungă nicăieri în oraş.

Cealaltă noutate este şi cea mai pe placul meu deoarece, nu am să vă mint, o aşteptam de cel puţin un an. Acest produs este unul revoluţionar pentru piaţa românească deoarece Energofish prin colaborarea cu campionul Benzar Zsolt este primul producător autohton care lansează acest tip de produs în ţara noastră.

Noutatea absolută se numeşte Benzar Mix Additives Feeder Micro Pellet. Ce aş putea spune altceva decât spune numele acestui produs? Este vorba despre micropelete destinate în primul rând pescuitului la feeder şi method feeder. Micropeletele sunt versiunea micro a peletelor normale. Au în genere diametrul de 1-2 mm, iar variaţiunile pe aceeaşi temă sunt multiple. Variază aromele, culoarea, consistenţa şi metoda lor de fabricare precum şi compoziţia lor. Cu alte cuvinte, fiecare producător are propria reţetă testată şi aprobată, dar şi secretă.

Primele pelete alese pentru a le discuta sunt Benzar Mix Feeder Micro Pellet Scoică. Prin aroma şi culoarea lor, aceste pelete se adresează în primul rând unui pescuit în sezon cald când ţinta sunt peşti de talie mai mare, precum crapii.

Având culoarea neagră și, o extrem de puternică, aromă de scoică, aceste pelete sunt special destinate peştilor de talie mare pe ape intens pescuite de către pescarii cu boilles sau în acele ape unde populaţia de scoică este prezentă într-o oarecare măsură. Desigur că folosirea acestui tip de pelete nu este limitată la aceste zone. Ele pot fi folosite oriunde, cine ştie, poate, dacă nu vă va fi teamă de riscuri, acestea se vor dovedi a fi arma secretă spre un succes răsunător.

Benzar Mix Feeder Micro Pellet Black Halibut sunt, de asemenea, pelete destinate în special pescuitului în sezonul cald.

Culoarea acestor pelete este tot neagră, dar aroma de făină de halibut negru este extrem de pregnantă. Fără a le fi probat, pot presupune cu oarecare certitudine că puterea lor de atractivitate este foarte mare. Peletele acestea se adresează în primul rând peştilor de talie mare, în perioada caldă, când aromele puternice, precum cele de peşte, scoică sau usturoi sunt cele mai prinzătoare.

Altă noutate din gama micro peletelor Benzar Mix sunt cele speciale pentru Amur. Aceste pelete sunt, aşa cum este menţionat şi pe ambalaj, special destinate pescuitului amurului.

Au o culoarea verde extrem de puternică, aromă pregnantă de lucernă şi cred că foarte curând vor face senzaţie şi ravagii printre amurii din lacurile de pretutindeni. Micropeletele pentru amur pot fi folosite pe tot parcursul anului în căutarea amurilor.

Benzar Mix Feeder Micro Pellet cu aromă de Usturoi sunt pelete destinate pescuitului crapului dar şi al carasului sau chiar al plăticii.

Culoarea lor, portocaliu deschisă şi aroma foarte puternică de usturoi, fac din aceste pelete o armă redutabilă atunci când peştii ţintă sunt carasul, crapul sau chiar şi plătica, în special, în sezonul cald când aromele puternice sunt cele care fac legea pe majoritatea lacurilor.

Odată cu micropeletele Benzar Mix Feeder Micro Pellet Crap-Caras intrăm pe teritoriul peletelor care au o bază mai mare de selecţie.

De culoare portocalie intensă, aceste pelete destinate crapului şi carasului au o aromă puternică de fructe, ceea ce le recomandă ca pe nişte pelete ce pot fi folosite pe tot parcursul anului, începând cu primăvara şi terminând cu toamna târzie. Este binecunoscut faptul că cyprinidele preferă aromele dulci, fructate pe tot parcursul sezonului, dar în special în cel rece.

Din aceeaşi categorie a peletelor all-round fac parte şi micropeletele Benzar Mix Feeder Micro Pellet Căpşuni.

Roşu intens este culoarea şi căpşuni forte aroma. Aceste pelete, la fel ca şi precedentele, sunt capabile să atragă peşti pe vadul dumneavoastră pe toată durata anului, fără excepţii. Este bine cunoscut faptul că aroma de căpşuni şi culoarea roşie atrage, mereu pe vad crapi, caraşi, fără excepţie, ceea ce vă va asigura reuşita partidelor.

Micropeletele cu aromă de ananas de la Benzar Mix Feeder Micro Pellet fac parte din aceeaşi categorie a micropeletelor destinate pescuitului pe toate durata anului.

Culoarea lor este galbenă, iar aroma de ananas este foarte plăcută pentru pescar. Vă puteţi imagina cum ar reacţiona crapii şi caraşii la vederea culorii şi simţitul aromei? Şi aceste pelete pot fi folosite pe toată durata anului, fără excepţie, însă sunt sigur că primăvara şi toamna vor face ravagii.

Ajunşi la finalul peletelor cu arome fructate, în timpul realizării fotografiilor pentru articol mi-a venit o idee pe care o voi pune în practică la primăvară şi vă promit că rezultatele se vor materializa într-un articol. Ideea mea este de a amesteca micropeletele cu arome de căpşuni, ananas şi crap-caras pentru a obţine un mix de micropelete extrem de colorat şi aromat. Eu voi încerca acest amestec de îndată ce vremea mi-o va permite, de ce nu aţi încerca şi dumneavoastră acest lucru?

De departe cel mai specializat tip de micropelete Benzar Mix Feeder Micro Pellet este acela cu aromă de Frankfurter.

În general acest tip de pelete se adresează peştilor de talie medie şi, în special, mare. Culoarea roşiatică închisă şi aroma foarte puternică de cârnaţi se adresează crapilor şi, mai exact, celor de pe ape intens pescuite de pescarii de boilles. Aroma de Frankfurter este una nouă în ceea ce priveşte peletele de pe piaţa noastră, astfel succesul lor pe astfel de ape şi nu numai, este asigurat.

Cel din urmă tip de micropelete Benzar Mix sunt cele cu aromă de Miere. Aceste pelete fac parte din categoria celor ce pot fi folosite pe durata întregului an.

Cu o culoare galbenă intensă şi o puternică aromă de miere, aceste pelete se adresează, prin culoare şi aromă, crapilor şi caraşilor din apele noastre, în special în perioadele calde ale anului, primăvara târziu şi toamna devreme.

Deoarece aceste micropelete reprezintă o relativă noutate pe piaţa românească, din cauza preţurilor ridicate, ele au fost oarecum prohibite pescarilor amatori. Odată cu apariţia micropeletelor Benzar Mix, acestea sunt la îndemâna tuturor pescarilor. Cu toate acestea, folosirea şi prepararea lor poate pune încă probleme pescarilor care doresc să înveţe cum se folosesc, deci vă voi explica pe scurt. Reţineţi că nu este vorba de oarece mare filosofie, este simplu, dar necesită multă atenţie.

Primul pas este acela de a pune câteva pelete într-un recipient. Cantitatea de pelete pe care o veţi pune în vas variază în funcţie de durata partidei.

Peste peletele din recipient se adaugă apă suficientă pentru a le acoperi.

Odată ce aţi adăugat apa, începe partea cea mai grea. Este nevoie de atenţie deoarece aceste pelete trebuie lăsate în apă aproximativ 1-1,5 minute. În funcţie de temperatura apei, trebuie să aveţi mare grijă pentru a nu le lăsa prea mult timp. Cum densitatea fiecărei micropeletă şi peletă diferă de la un producător la altul, cea mai bună metodă este aceea de a observa timpul necesar pentru umectare pe eşantioane mici.

După ce peletele au stat în apă timpul necesar, acestea se scurg de apă şi se mai lasă o perioadă de timp pentru a deveni optime pentru method feeder sau orice alt tip de feeder doriţi să folosiţi.

Ideea de bază este aceea că prin umectare, pe fiecare peletă se va forma o peliculă care va ajuta peletele să adere unele la altele, iar după ce acestea ajung în apă se vor desface mai repede decât nada, iar datorită consistenţei lor ne asigurăm că pe vad se va realiza o selecţie în talia peştilor.

Odată ce peletele s-au „aşezat" timp de vreo 10 minute se poate trece la montarea lor pe method feeder. Procesul este simplu. În funcţie de cum doriţi să amplasaţi momeala de cârlig, fie îngropată, fie deasupra grămezii de pelete de pe method, se pune înainte cârligul cu momeala şi peste peletele sau un strat subţire de pelete, cârligul cu momeală şi apoi alte pelete.

După aceea se presează method-ul în mulaj pentru se lipi peletele.

Rezultatul va fi un mulaj compact de pelete umezite, pregătite a fi lansate pentru următoarea captură.

Un mic truc: în cazul în care aţi uitat peletele puţin mai mult în apă şi aveţi senzaţia că nu se lipesc aşa cum ar trebui, luaţi câte puţină nadă şi presăraţi-o peste pelete şi mai apoi amestecaţi. Veţi observa că peletele vor ajunge la consistenţa şi umectarea optimă. Mai mult, nada presărată peste pelete va conferi un plus de atractivitate prin dispersia ei rapidă.

La final se impun o serie de menţiuni suplimentare. În primul rând trebuie avut în vedere că folosirea micropeletelor se poate face în mai multe moduri. Primul este cel pe momitor arcuit, method sau chiar şi coşuleţ. Al doilea mod posibil este de a le adăuga în nadă pentru a spori granulaţia ei, dar şi pentru a creşte atractivitatea. Cea din urmă modalitate este aceea de a umezi o cantitate mai mare de pelete şi de a le strânge în bulgări pentru a fi nădiţi, fie că este vorba de pescuit cu varga, match, bologneză sau rubeziană.

Mai trebuie să reiau ideea că nu trebuie să vă temeţi de experimente. Să nu vă daţi în lături de la a amesteca două-trei tipuri de micropelete. Deoarece sunt realizate în aceleaşi condiţii, au aceeaşi consistenţă, vor avea acelaşi timp de umectare. Tot în aceeaşi direcţie, nu trebuie să evitaţi folosirea unor pelete cu arome „exotice" în locaţii sălbatice sau semisălbatice în care funcţionează ideea că doar anumite nade şi momeli dau rezultate.

Aceste micropelete pot fi folosite în nade, ca şi în cazul pastoncino-ului sau brittish bread-ului, fie pentru a crea ideea de contrast între nadă şi particule, fie pentru a accentua culoarea nadei şi a-i spori atractivitatea. Acelaşi lucru se poate spune şi despre TTX-ul colorat. Acesta poate accentua culoarea nadei sau îi poate conferi o senzaţie de contrast. În funcţie de condiţii, ambele situaţii vor da rezultate deoarece produsele Benzar Mix prind întotdeauna.

- va urma-

BENZÁR FEEDER MIKROPELLET 800G
1 390 Ft
Megújultak a Carp Expert zsinórok!
Megjelent: 2024. március 23. | Forrás: Frankó Zoltán | Írások

Megújult külsővel és minőségben kerültek forgalomba a Carp Expert márka zsinórjai. A tetszetős piros csomagolás messziről megismerhető, de természetesen nem csak ezért érdemes kézbe venni őket. A Specialist és Power család 4-4 tagja között mindenki megtalálja a számára megfelelőt. A piros csomagolás szép és figyelemfelkeltő. A legtöbb horgász a zsinórok szakitószilárdságának adatait nézi, amikor választ. Természetesen így is remek...

Nőtincsi verseny
Megjelent: 2024. március 20. | Forrás: Nieto Ramon | Írások

A csapat idén is részt vesz a Nőtincsen megrendezésre kerülő harcsafogó versenyen. Ebben a cikkben bemutatom a 2023-as versenyünket és tapasztalatainkat. Kezdő harcsásoknak pedig egy kis iránymutatást és felkészülési javaslatokat egy harcsás versenyre. A tóról néhány érdekesség: Nógrád megyében található ez a gyöngyszem. Ezt a körülbelül ötven hektáros tavat a Lókos-patak felduzzasztásával hozták létre 2000-ben. Alapvetően a tó árvízvédelmi...

Hideg vízi pontyok rakóssal
Megjelent: 2024. március 16. | Forrás: Csala Viktor | Írások

Az első, erős napsugarak megjelenésével a horgászok zöme óvatosan ugyan, de megjelenik a vízparton. Ebben az időszakban, amikor még a vízhőfoka nem éri el az 5 celsius fokot, nehéz kapásra bírni a halakat. Kiemelt fontosságú az átgondolt tudatos horgászat. Alig vártam, hogy kijussak a vízpartra és horogra csaljam a holtág pontyait. Szeretem a tél végi és tavasz eleji horgászatokat, sokat lehet taktikázni, talán ilyenkor tud a legtöbbet fejlődni az ember....

Kényelemhez elengedhetetlen
Megjelent: 2024. március 09. | Forrás: Csala Viktor | Írások

     Sokunknak megvan az az emlék, amikor csak felpattantunk a biciklire és irányba vettünk egy számunkra kedves kis vízterületet egy maroknyi horgász felszereléssel, amit bele raktunk egy vödörbe. Sok mindenre volt jó az a kis tároló alkalmatosság. Etető anyagot kevertünk benne és valljuk be elfért benne minden és amikor rá került a tető az volt a mi kis székünk is. A kényelemtől messze állt, de megtette egy kis időre ám, de kellemes volt róla felállni is...

Egyedi, trendi és fogós? Megérkezett a Salmo FWS és LBS!
Megjelent: 2024. március 06. | Forrás: Őze Dániel | Írások

2023 év közepén összeültünk Lukácsi Bélával és több beszélgetés és eszmecsere után, vallatva a műcsalis dobozainkat, megkerestük azt a rést és hiányt, ami hiányzott még az arzenálunkból és persze a kínálatunkból. Ezen ötletelések hamar grafikai munkába torkollottak, és a mai trendeknek és tapasztalatainknak hála, megszületett egy teljesen egyedi Salmo szín-páros, az FWS és LBS! Megannyi gyártó és megannyi műcsali elérhető manapság,...

Eső és napsütés = Szivárványos napok
Megjelent: 2024. március 06. | Forrás: Szebenyi Péter | Írások

Március közepét írva örömmel vettem fel a telefont, amikor a Zabos Géza Horgász Egyesület Halászati és Horgászati Ellenőrének, Márton Károlynak a nevét írta ki csörgéskor a készülék, hisz bíztam benne: megérkeztek a pisztrángok. Minden évben egyszer-kétszer a téli és a tavaszi hónapokban pisztráng telepítést hajt végre a Zabos Géza HE a Nagycsécsi tóba. Ezen agresszíven táplálkozó és többféle módszerrel is jól fogható ragadozókról...